CÂTEVA MITURI DESPRE PEELINGUL CHIMIC ÎN ACNEE

Pentru că venirea toamnei este anotimpul în care se pot începe peelingurile chimice pentru afecțiuni precum acneea, punctez mai jos căteva mituri legate de acest subiect.

  •  FALS – Peelingul chimic este singurul tratament pentru acnee
  • ADEVĂRAT – Peelingul chimic este o procedură care se folosește în combinație cu tratamentul pentru acnee. Adăugarea acestei proceduri ajută la obținerea de rezultate mai rapide și la tratamentul cicatricilor postacnee. Sunt mulți pacienți cu acnee care consideră că peelingul chimic poate să fie folosit ca și metodă unică de tratament a acneei.

 

  • FALS – Peelingul chimic se face la salonul de cosmetică
  •  ADEVĂRAT – Peelingul chimic se efectuează de către medicul dermatolog care este familiarizat cu această procedură și care cunoaște foarte bine ce tip de substanță să folosească pentru tipul de afecțiune pe care dorește să o trateze.

 

  • FALS – Peelingul chimic face ca să nu îmi pot desfășura activitatea normală câteva zile
  • ADEVĂRAT – Peelingul chimic permite desfășurarea unei activități normale. În funcție de substanța care se folosește și de numărul de straturi care se aplică, pielea poate să fie mai mult sau mai puțin  roșie câteva zile și apoi să se descuameze. Tehnologia actuală permite însă și folosirea de substanțe pentru peelinguri chimice în urma cărora fața nu se înroșeste. Puteți discuta cu medicul dermatolog preferința pentru astfel de substanțe.

 

  • FALS – Nu am nevoie de peeling chimic dacă folosesc produse cosmetice care conțin substanțele cu care se face peelingul chimic.
  • ADEVĂRAT – Peelingul chimic folosește concentrații de substanțe tratament, cum este de exemplu acidul salicilic, care nu există în aceeași concentrație ca în produsele cosmetice permițând rezultate mult mai rapide.

 

Nu ai niciun produs în coș.